DE CE MURGOCI ?
Dacă este să gândim o ierarhie a valorilor instituţionale din învăţământul preuniversitar brailean, Colegiul Naţional "Gh. Munteanu-Murgoci" din Braila ocupă, cu siguranţă, unul dintre locurile primele locuri, bucurându-se de prestigiu şi notorietate în spaţiul plin de nobleţe al oamenilor şcolii, de mândria şi recunoştinţa celor care au absolvit aici, de aprecierea şi veneraţia întregii societăţi civile, a generaţiilor de elevi care au învăţat şi învaţă rosturile cunoaşterii şi ale vieţii în acest „templu sacru” al şcolii româneşti contemporane.
Credem în valorile profesionale formate şi afirmate de-a lungul timpului în acest colegiu, în capacitateaşi competenţele corpului profesoral de aici, de a obţine şi menţine la standarde ridicate performanţele elevilor. Primul dintre motivele care ne susţin această certitudine este dorinţa cât mai multora dintre elevii gimnazişti de a studia la Colegiul Naţional „Gh. Munteanu Murgoci”, al doilea fiind dat de numeroasele succese obţinute la olimpiadele şcolare, concursurile şi competiţiile locale, naţionale şi internaţionale, de la care elevii s-au întors cu premii, distincţii şi medalii.
O altă mare bucurie care neîncearcă de multe ori este atunci când avem prilejul să-i auzim pe părinţii elevilor vorbind frumos despre instituţia şcolară unde copiii lor învaţă multe lucruri interesante de la profesori bine intenţionaţi şi dăruiţi profesiunii alese.
Colegiul nostru oferă posibilitatea elevilor săi să obţină certificate europene pentru cunoştinţele de limbi străine şi de informatică: Cambridge, Ielts, Delf, Toefl, respectiv ECDL, CERTIPORT, Oracle. Pregătirea oferită elevilor în timpul orelor de studiu este suficientă pentru aceste acreditări, nefiind necesară o pregătire suplimentară, ceea ce arată în plus calitatea actului didactic.
În concluzie, ceea ce se întâmplă în activitatea Colegiului Naţional „Gh.M. Murgoci” se referă la arta de a instrui şi a educa generaţia mileniului III, de a-i pregăti pe elevii noştri să găsească răspunsurile potrivite la provocările zilei de mâine. Suntem încredinţati că elevii şi corpul profesoral de aici se aflăpe traiectoria ascendentă a devenirii învăţământului românesc, catalizându-şi acţiunile pe direcţia redimensionării continue a calităţii, sporirii şi menţinerii notorietăţii de care se bucură această instituţie şcolară din Brăila.
Ar fi foarte multe de spus despre Colegiul Naţional „Gh. M. Murgoci”, dar încheiem aici, gândindu-ne la eforturile comune ale profesorilor şi părinţilor, legaţi spiritual de această şcoală, de a păstra prestigiul obţinut de-a lungul anilor prin studiu intens, muncă şi chiar sacrificiu de sine.