ARTICOLE DIN PRESĂ - detalii
TOPUL LICEELOR
Promovabilitatea la Bacalaureat 2021 pe unități de învățământ
* pe primul loc se află, din nou, Colegiul Național ”Gh. M. Murgoci”, cu 100% promovabilitate * mai mult, aproape 90% dintre absolvenții acestui liceu au medii peste 8, ceea ce plasează ”Murgociul” pe locul 14 în clasamentul național al celor mai bune licee * podiumul din Brăila este completat de Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” (locul 2) și Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu” (locul 3) * în comparație cu ierarhia de anul trecut, cel mai mare progres în ceea ce privește promovabilitatea se înregistrează la Liceul Teoretic ”G. Vâslan” Făurei și Colegiul Economic “Ion Ghica”
[ ... ]
Șapte licee teoretice, două licee vocaționale și un liceu tehnologic sunt în top 10 cele mai bune licee din Brăila după afișarea primelor rezultate la Bacalaureat! De departe cea mai mare performanță se înregistrează la Colegiul ”Murgoci”, acolo unde, pe lângă promovabilitatea de 100%, cei mai mulți absolvenți au promovat examenul cu medii mari. Există licee care au continuat să își îmbunătățească rezultatele, cum este cazul Colegiului Economic ”Ion Ghica” sau a Liceului Teoretic ”G. Vâslan” Făurei. Pe de altă parte, există unități școlare unde rata de promovare a scăzut față de sesiunea precedentă a examenului de Bacalaureat, un exemplu fiind Liceul de Arte, deși la acest liceu s-a obținut singura medie de 10 din Brăila. În ceea ce privește liceele tehnologice, trei unități de învățământ au reușit să își îmbunătățească rezultatele față de anul trecut, fiind vorba despre ”Edmond Nicolau”, ”Nicolae Titulescu” Însurăței și ”Anghel Saligny”. Mai trebuie spus că din cele 21 de licee din Brăila, 9 au o promovabilitate sub 50%. Pentru al doilea an la rând, niciun liceu din Brăila nu are 0% promovabilitate.
Așadar, iată topul liceelor din Brăila conform primelor rezultate de la Bacalaureat:
1. Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” – 100%
Toți cei 184 candidați au promovat examenul, însă performanța vine și din mediile obținute de candidați. Concret, doar doi candidați au medii între 6 și 6,99, iar alți 14 candidați între 7 și 7,99. Restul, adică aproximativ 90%, au medii peste 8, după cum urmează: 47 candidați au medii între 8 și 8,99 și 121 au medii între 9 și 9,99. Trebuie spus că 55 absolvenți au medii peste 9,50. Rezultatele sunt chiar mai bune față de anul trecut, atunci când din cei 181 de candidați prezenți la probele examenului, 115 aveau medii între 9 și 10.
[ ... ]
Obiectiv Vocea Brăilei, 7 iulie 2021