Bun venit!

           Vă invităm să parcurgem împreună filele poveştii care urmează să se deruleze în perioada 18 – 21 aprilie 2022, la Brăila, sub genericul Olimpiada naţională de Limba şi literatura română pentru şcolile/secţiile cu predare în limbile minorităţilor şi pentru românii din diaspora!

           De ce poveste? Pentru că Brăila de astăzi, "orașul cu salcâmi" al lui Mihail Sebastian, păstrează încă ceva din farmecul de odinioară al unui spaţiu multietnic în care greci, evrei, ruşi – lipoveni, bulgari, armeni, romi, francezi, italieni, belgieni, macedoneni, albanezi au reuşit să îmbine atât de armonios culturi, valori, spirit, încât între zidurile vechii cetăţi, atmosfera părea adesea una de basm.

           Astăzi, chiar dacă multe dintre etniile amintite au părăsit urbea de pe malul stâng al Dunării (din motive politice, economice sau de altă natură, impuse de vremuri), parfumul oraşului cosmopolit se simte în monumentele care îi fac cinste, dar mai ales în oamenii cărora „nu le place monotonia”, aşa cum îi descria Panait Istrati şi care ştiu să păstreze şi să promoveze multiculturalismul.

      Fiţi bineveniţi, așadar, în orașul – evantai în care toate străzile principale duc la Dunăre şi care vă așteaptă să îi descoperiți povestea!

Organizatorii

Afişul Olimpiadei

elevi
participanţi

profesori însoţitori
participanţi

judeţe
participante

unităţi de învăţământ
participante